Zambet

Este 7. Pentru unii 19. Pentru ca e seara. Seara mea. Ma plimb singur prin centrul Bucurestiului. De ore bune. Nu stiu ce-mi veni. Ma ustura ochii, imi fierb picioarele, mi-au transpirat mainile. Dar nu-mi pasa. Am invatat sa nu-mi mai pese. Ma simt sus. Atat de sus. Prea sus. Deasupra tuturor. Si nimic. Nimeni. Nu ma poate atinge. Si este minunat. Afisez un zambet naiv. Sunt tot numai zambet. Nu ma intreba de ce. Nu am sa-ti raspund. Nu pentru ca nu as vrea. Ci pentru ca nu stiu. Nici eu. Stiu ca tot ceea ce fac acum. Tot ceea ce pot. Este sa zambesc. Si zambesc. Atat de frumos. Stii ce-i minunat ? Transmit din starea mea tuturor ce merita. Adica celor ce au curajul sa ma priveasca. Le zambesc. Si primesc. Ce crezi ? Reciprocitate. Primesc tot un zambet. Unii imi zambesc pur si simplu, altiii pentru ca le zambesc eu, altii nu zambesc. Cei din urma nu conteaza. Nu stiu unde merg, pe unde merg ,incotro merg. Dar merg. Merg si zambesc. Nu stiu unde voi ajunge. Cand voi ajunge. La cine voi ajunge. Pentru ca nici eu nu stiu. Pentru ca nici nu ma intereseaza. Pentru ca nici nu-mi pasa. Zambesc. Iar zambesc. Sunt tot numai un zambet. Am acest curaj. Sa zambesc fara sa-mi pese. De urmari. Fara sa primesc inapoi. Zambesc , pur sisimplu. Este minunat. Ma simt minunat. Sunt minunat .Asa simt acum. Asa ma simt acum. Doar zambesc. Sunt tot numai un zambet....Tu cand zambesti? Tu de ce zambesti? Tu pentru ce zambesti ? Tu...chiar zambesti ?