de mărţişor, se caută doi ochi căprui rătăciţi între autenticitate şi reciprocitate, dincolo de o privire blândă ce-i poate încălzi chipul printr-un firesc surâs, ca o reflexie in retina celuilalt, dintr-o simplă sclipire
cum e să uiţi de toţi şi de toate, deconectându-te de griji, probleme şi alte lucruri mărunte, respirând bucuria de a descoperi frumosul dincolo de tine…?
o porţie caldă de zâmbete, un surâs sincer din inimă, o sclipire fină a ochilor, un moment unic de magie, o atingere delicată prin îmbrăţişare, un gând mărturisit la ureche, o muzică boemă în surdină, un pat captiv de atmosfera creată şi câţiva paşi de dans, pot readuce sănătatea in trupul tău firav...
vrei să ne intersectăm visele printre aleile de stele? să le presărăm firimituri de artificii şi nori primăvărateci? să zburdăm printre meteoriţii solitari plutindu-ne speranţele? să ne aliniem sentimentele, pulsându-ne inimile în calea lactee? să-i zâmbim lunii pentru sufletele ce ni le veghează acum?...
nici ploaia torenţială nu poate curăţa dorul ce ni se impregnează subit în piele, nici picăturile umede ce se confruntă cu lacrimile reci izvorâte pe chipurile noastre diafane, nici măcar vântul mut ce ne goneşte gândurile dinspre cei dragi, nu se poate opune singurului organ ce nu-l putem controla, în a simţi atât de frumos şi sincer...inima
ştii, dacă n-ai fi apărut, te-aş fi inventat cu siguranţă. însă poate n-ai fi avut chip, trup sau inimă, ci doar o reflexie palidă a imaginaţiei mele, ca o arătare nedefinită. însă acum că eşti aici, chiar şi spiritual, te simt alături în toată imperfecţiunea ta stângace, de muritoare pământeană...
să-i spui lunii că te voi veghea cu zâmbetul meu cald şi privirea-mi blândă. . nu-ţi fie teamă, căci gândurile mele sincere îţi vor fi pernă unde-ţi vei întinde visele, sentimentele mele pure, plapuma ce-ţi va încălzi sufletul în freamătul nopţii, ochii mei, fereastra către stele…de fapt, tu doar fii. restul îl fac eu…ca un vis ce sunt, visându-te
te-ai simţit vreodată singură în doi? să-ţi fie trupul într-o parte, iar spiritul în alta? dar să zâmbeşti şi să nu fie al tău? să-ţi doreşti să evadezi şi să nu poţi? iar orice ai spune să fii neînţeleasă ca un bumerang împotriva ta? şi tocmai de unde te astepţi mai puţin să primeşti tot?
nu ştiu tu…dar ţi-aş vorbi ore în şir, te-aş privi zile în şir, te-aş visa ani în şir, aşa cum le stau bine îngerilor să ne vegheze binecuvântându-ne…
eşti frumoasă, să ştii…ca două picături de rouă, ce-mi transmit tulburul ochilor tăi, luminându-mă…
o zi ploioasă, rece şi mohorâtă, poate deveni senină, caldă şi voioasă, prin îmbrăţişarea unui zâmbet dăruit din inimă celor dragi
şuşoteli de priviri, frământări de vorbe, porţii de sclipiri, cafenele calde, curioase trăiri, tristeţi fade, sincere amintiri
am zece degete fine la două mâini delicate, alte zece la două picioare uşor parfumate, am doi ochi frumosi căprui şi o privre prea blândă, pentru un gât cam scurt ce capul mi-l plimbă, scoţându-ţi ţie a mea limbă, stimată doamnă, ce zâmbetul ţi-l fură în această iarnă
bzzz, bzzz, bzzz, jar, jar, jar, brrr, brrr, brrr, nu te speria, sunt doar cuvintele unei specii extraterestre întâmpinându-te cu un banal bună dimineaţa…
pitpalac într-un copac, iarăşi mi-am făcut de cap, am furat omul de zăpadă, dumnezeu m-a pedepsit cu iarnă; pitplalac intr-un ogor, doamne am ingheţat de mor, jur că-ţi dau omul înapoi, tu dă-mi mie vară în toi; pitpalac dintr-un birou, am dat drumul la reşou, acum îmi este cald şi bine, doamne, mă gudur ca un câine; pitpalac de dimineaţă, am prins zâmbetul tău pe faţă, n-are rost să te fereşti, ştiu că acum tu îmi zâmbeşti; pitpalac pe o căpşună, uite că ţi-am spus o glumă, dă-o încolo de criză mondială, că nu-i decât o banală boală
mi-am rătăcit sentimentele prin amintirile de pe strada speranţei; eşti bună să-mi linişteşti tu inima, căutându-le?
îţi doresc ca prospeţimea zilei de azi, să te surprindă dăruind celor din jur, frumuseţea zâmbetului tău, luminând chipurile curioşilor ce-ţi captează energia
să-ţi găseşti liniştea prin zbuciumul celuilalt, să-ţi luminezi zâmbetul prin ochii celuilalt, să respiri prin plămânii celuilalt, să ajungi să trăieşti numai prin celălalt, poate fi începutul unei iminente demenţe...
la câţiva zeci de metri de bârlogul urşilor, în inima munţilor debordând în diversitate, sub cupola albastrului infinit, respir aerul rarefiat, zâmbindu-I naturii pentru pastelul ce mi-l dăruie, zugrăvindu-mi viaţa în autenticitate; pe scurt : salutări din poiana braşov
nu ştiu şi nici nu mă interesează cum te percep alţii, dar pentru mine eşti şi vei rămâne minunată
este uimitor ce poate face o carte de lectură, un asfinţit văratic, o muzică în surdină, o bere rece şi un lac tăcut în apropiere; te descoperi reinventându-te…
cu ochii între-deschişi, citind printre rânduri, pot desluşi emoţia aşternerii unor sentimente mute, luând forme caligrafice în sensuri concentrice de iubire
te aşteaptă o nouă zi, un nou început, o nouă provocare, toate menite să-ţi dăruiască speranţa unei vieţi mai bune; succes!
de opt martie, ne reamintim de fiecare dată zâmbind, că-n spatele fiecărui surâs ce-l dăruim cu atâta bunătate, stă pitită, tăcută şi timidă, emoţia mamei...
joi, 12 martie 2009
marți, 10 martie 2009
Şi urşii au pene
Ar fi făcut orice si oricum pentru el, orice şi oricât i-ar fi cerut, ea i-ar fi îndeplinit. Fără întrebări, fără ezitări, fără comentarii. Pur şi simplu, pentru că numai aşa simţea ea. Să fie toată numai pentru el. Pentru că-l iubea nespus de mult. N-ar fi suportat termeni de comparaţie referitor la el. Nici măcar să privească in altă parte, decât acolo unde simţea. In faţa ei. Doar pe el. Pentru că-n vocabularul inimii sale nu exista altcineva în afara lui. Nici când a rugat-o să-şi schimbe coafura pentru el, n-a comentat. S-a facut creaţă a doua zi, privind cum i se risipeşte bretonul pe gresia lucioasă a celui mai scump coafor. Se mulţumea să-l vadă zâmbindu-i, visând că o viaţă va fi alături de ea. Nici când i-a cerut să-şi schimbe îmbrăcămintea, azvârlind în weekendul următor, întregul şifonier pe apa sâmbetei, înlocuindu-le cu cele după chipul şi asemănarea lui. Alura ei sobră, serioasă şi oarecum elegantă, îşi zicea că-i dă siguranţa şi încredere şi-i reflecta într-un final personalitatea. Nu mai ştia nimic despre nimeni din apropiaţii săi, din agenda telefonului ei disparuseră toţi prietenii, rămânînd doar contactele de urgenţă şi numărul lui. Se scuza tuturor, că-şi doreşte foarte mult o familie iar pentru asta doreşte să stea şi să fie numai cu el, în speranţa că ceilalţi o vor inţelege. Dar şi atunci când îi intâlnea întâmplător, vocea, tonul, abordarea îi erau schimbate; timbrul vocii sale cald era rece, tonul său amical era unul distant, abordarea ei umilă era acum superioară. Se dedica întru-totul lui şi viitoarei sale familii. Işi dorea să fie un model pentru cei din jur, crezând că asta-i calea către reuşită. Iar pentru asta muncea pînă la epuizare, atât la birou cât şi acasă. Uneori stătea cu orele peste program, pentru a strânge bani pentru viitorul lor cămin şi pentru a-i asigura un viitor sigur copilului lor. Şi acasă, de cum venea, era gospodina perfectă. Nu puteai să-i reproşezi nimic, dar chiar nimic. Putea concura şi cu cel mai luxos spital in ale curăţeniei, se putea confrunta cu cele mai alese bucate din revistele de specialitate, pentru care alerga uneori cu zecile de minute prin pieţele aglomerate, pentru a avea ingredientele cele mai proaspete. De priveai la balconul său, puteai jura ca este mostră din reclamele la detergenţii cei mai costisitori, rufele sale fiind imaculate. Îi placea să-i asigure tot confotul şi liniştea de care avea nevoie, alintându-l duios cu ursul meu. El nu trebuia decât să fie. Şi atât. Restul il făcea ea. Sperând că numai aşa va fi cu ea pentru totdeauna. Pînă într-o zi, când el veni nervos acasă şi-i vorbi răspicat. Nu te mai recunosc! Te-ai schimbat total faţă de cum te-am cunoscut! Nu mai ai nici bretonul prin care te-am descoperit, nici hainele lejere în care erai atat de naturală! Tu nu vezi că nici prietenii tăi nu te mai sună? Ştii de ce ? Pentru că le vorbeşti superior, rece şi distant. Eu cum să te mai iubesc? Vii noaptea târziu, iar atunci când esti acasă, nu ştii decât să faci curăţenie, mâncare şi să speli rufe. De mine, de noi, când mai ai timp? Ştii ceva ? Am zburat de aici ! Te părăsesc! Adio…
joi, 5 martie 2009
Jumatati
sa-ti intalnesti jumatatea la jumatatea inimii, pulsand jumatati de masura, injumatatind timpul (in al ei si al tau), jurandu-i jumatatii tale, jumatati de luna si jumari de stele, nu poate fi decat pe jumatate adevarat, pentru ca fara ea, ai fi doar o jumatate din jumatate, injumatatindu-ti prezentul jumatate...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)