Şi urşii au pene

Ar fi făcut orice si oricum pentru el, orice şi oricât i-ar fi cerut, ea i-ar fi îndeplinit. Fără întrebări, fără ezitări, fără comentarii. Pur şi simplu, pentru că numai aşa simţea ea. Să fie toată numai pentru el. Pentru că-l iubea nespus de mult. N-ar fi suportat termeni de comparaţie referitor la el. Nici măcar să privească in altă parte, decât acolo unde simţea. In faţa ei. Doar pe el. Pentru că-n vocabularul inimii sale nu exista altcineva în afara lui. Nici când a rugat-o să-şi schimbe coafura pentru el, n-a comentat. S-a facut creaţă a doua zi, privind cum i se risipeşte bretonul pe gresia lucioasă a celui mai scump coafor. Se mulţumea să-l vadă zâmbindu-i, visând că o viaţă va fi alături de ea. Nici când i-a cerut să-şi schimbe îmbrăcămintea, azvârlind în weekendul următor, întregul şifonier pe apa sâmbetei, înlocuindu-le cu cele după chipul şi asemănarea lui. Alura ei sobră, serioasă şi oarecum elegantă, îşi zicea că-i dă siguranţa şi încredere şi-i reflecta într-un final personalitatea. Nu mai ştia nimic despre nimeni din apropiaţii săi, din agenda telefonului ei disparuseră toţi prietenii, rămânînd doar contactele de urgenţă şi numărul lui. Se scuza tuturor, că-şi doreşte foarte mult o familie iar pentru asta doreşte să stea şi să fie numai cu el, în speranţa că ceilalţi o vor inţelege. Dar şi atunci când îi intâlnea întâmplător, vocea, tonul, abordarea îi erau schimbate; timbrul vocii sale cald era rece, tonul său amical era unul distant, abordarea ei umilă era acum superioară. Se dedica întru-totul lui şi viitoarei sale familii. Işi dorea să fie un model pentru cei din jur, crezând că asta-i calea către reuşită. Iar pentru asta muncea pînă la epuizare, atât la birou cât şi acasă. Uneori stătea cu orele peste program, pentru a strânge bani pentru viitorul lor cămin şi pentru a-i asigura un viitor sigur copilului lor. Şi acasă, de cum venea, era gospodina perfectă. Nu puteai să-i reproşezi nimic, dar chiar nimic. Putea concura şi cu cel mai luxos spital in ale curăţeniei, se putea confrunta cu cele mai alese bucate din revistele de specialitate, pentru care alerga uneori cu zecile de minute prin pieţele aglomerate, pentru a avea ingredientele cele mai proaspete. De priveai la balconul său, puteai jura ca este mostră din reclamele la detergenţii cei mai costisitori, rufele sale fiind imaculate. Îi placea să-i asigure tot confotul şi liniştea de care avea nevoie, alintându-l duios cu ursul meu. El nu trebuia decât să fie. Şi atât. Restul il făcea ea. Sperând că numai aşa va fi cu ea pentru totdeauna. Pînă într-o zi, când el veni nervos acasă şi-i vorbi răspicat. Nu te mai recunosc! Te-ai schimbat total faţă de cum te-am cunoscut! Nu mai ai nici bretonul prin care te-am descoperit, nici hainele lejere în care erai atat de naturală! Tu nu vezi că nici prietenii tăi nu te mai sună? Ştii de ce ? Pentru că le vorbeşti superior, rece şi distant. Eu cum să te mai iubesc? Vii noaptea târziu, iar atunci când esti acasă, nu ştii decât să faci curăţenie, mâncare şi să speli rufe. De mine, de noi, când mai ai timp? Ştii ceva ? Am zburat de aici ! Te părăsesc! Adio…