P.S.

nici norii, nici ploaia, nu-ti pot curata in inima bataia, nici macar apele, nici macar picaturile, nu-ti pot astupa pulsurile...tu roua din lacrima de izvor, ce ne inunzi calea mosilor…

Stiai ca au inflorit magnoliile? Se anunta un spectacol al culorilor la firul ierbii, ca o recompensa a naturii amortite, acum dezlantuite in diversitate...

Imi doresc ca-n fiecare dimineata, sa ne luminezi chipurile cu caldura ochilor tai, surprinzandu-ne cu pofta ta nemarginita de viata, voiosia ta incomensurabila si nu in ultimul rand cu prezenta ta diafana, ce ne inobileaza sufletele. Sa nu te schimbi, ramanand a noastra, inestimabila. Weekend primavaratec

cu un ochi prea fin si un altul cam chior, cu degetele strambe ce ma cam dor, cu buzele crapate si de dinti muscate, cu litere de schioape si vorbe parfumate, cu emotie in suflet si inima tulburata, cu muzica in surdina si cu o mana ridicata, cu picioarele lungite si o privire duioasa, cu toate astea , iti soptesc : noapte buna, craiasa...si vise de stele, tu fiind pentru mine, una din ele...si o luna ce-mi va zambi, cand somnul ma va calauzi...

nu stiu de ce...dar te simt aici cu mine, rasfoindu-mi privirile ordonate, cautandu-ma...

Meditatie in calea lactee. Ne angajam subit in relatii, sperand pururea in suflet vibratii, ne daruim naivi inimile generoase, asteptand reciprocitati miraculoase. Ne credem bizar suflete pereche, dar nu suntem decat clone perfecte, simuland pulsuri de dragoste adevarata, ce-o simtim doar o data in viata. Ne complacem vietile intr-o minciuna, traind cu impresia ca-i o gluma, dar ne tradeaza chipurile fade, etalandu-ne iubirile palide. Doar ochii incetosati ne stau marturie, ca sentimentele nu-s garantate pe vecie, emotiile fiind doar fiori efemeri, iar lacrimele risipite, simpli luciferi. Privim cum ne vegheaza,blande la ferestre, stelele noptii si lunile albastre, punandu-ne o dorinta, murmurand in soapte, ca ceea ce visam sa devina fapte. Pe scurt. Noapte buna

de ce nu te gandesti la ceva, cineva ce prin prezenta sa te face sa fii mai frumoasa, sa vezi viata mai duioasa, sa razi cu lacrimi uneori, surprindu-te simtind dincolo de tine deseori? ca mine de exemplu, gandindu-ma indorurat la tine...

un mesaj nocturn ivit parca din senin, ca un mesager tacut in freamatul noptii, nu poate decat concura lunii solitare, prin profunzimea zambetului, ce ti-l daruiesc acum, ca un zburator neobosit, ce si-a ravasit aripile in calea lacteee, privindu-te de la fereastra sufletului tau...

din inima baii primavaratece, printre bulele de spuma deocheate, din sufletul cazii aburinde, clocotind a sentimente imbalsamate si ganduri prespalate, timid, naiv si umed, te samponez inmiresmat, clatindu-ti amintirile de pe apa sambetei. pe scurt. vrei sa ma speli pe spate?

ce poate fi mai frumos, decat sa-ti inmugureasca in suflet, dorul ce-ti surprinde inima pulsand emotii primavaratece pentru persoana draga?

cum as putea? nu am nici un drept! nici macar faptul ca am uneori senzatia ca-mi lipsesti. mi-ar placea sa infrunt morile de vant, dar nu pot, asa ca le voi schimba directia. poate asa vei fi mai aproape...

daca fiecare ploaie ne-ar purifica, ne-am sfinti cu totii. daca fiecare picatura ne-ar sensibiliza,ne-am iubi cu totii. daca tu ai simti, s-ar opri ploaia...

Simti energia cum iti cuprinde toata fiinta? Dar cei cateva mii de watts cum iti pulseaza inima? Nici luminile multicolore ce-ti invadeaza chipul? Te simt aici…

ca un ironic discret, ti-am dezlegat un ultim siret, descaltata de ganduri dubioase, pasindu-ti frumosul in pulsuri inimoase..

daca eu as fi un bolnav grav, atunci tu cu siguranta, ai fi una irecuperabila, ca doi pacienti cordiali, ce si-au pulsat inimile, intersectandu-si vietile efemere in coridoarele timpului, acum captivi solidari, in paturile mute ale spitalului ce le vindeca ranile impregnate in suflet...

ti-as vorbi despre luna si stele, ti-as privi sprancenele cum se inalta catre ele, ti-as asculta pulsurile inimii cum iti ticaie a rasarit, ti-as atinge sufletul zburand spre infinit... i-am scris ei, ca o jumatate de fiinta, simtea cat un intreg de dorinta, constransa in viata doar de constiinta, tradata insa de inima in vointa...intr-o noapte cu nori, simti cum o cuprind fiori, ochii devenindu-i flori, iar buzele-i ravnitele comori. pe scurt. imi lipsesti

sa-ti mangai trupul de razele blande ale soarelui, sa-ti infierbinti pielea de gradele lui celsius, sa-ti ratacesti bratele in nisipul fin, sa-ti racoresti picioarele in valurile marii, sa-ti cuprinzi sperantele la limanul realitatii, sa te surprinzi iubind, sa-ti imbratisezi viitorul cu inima deschisa, poate zugravi tabloul feeric unui prezent iminent...

daca ochii mei s-ar cufunda in marea gandurilor tale, ti-ai umezi sentimentele cautandu-i?

Mărţişoare parfumate

de mărţişor, se caută doi ochi căprui rătăciţi între autenticitate şi reciprocitate, dincolo de o privire blândă ce-i poate încălzi chipul printr-un firesc surâs, ca o reflexie in retina celuilalt, dintr-o simplă sclipire

cum e să uiţi de toţi şi de toate, deconectându-te de griji, probleme şi alte lucruri mărunte, respirând bucuria de a descoperi frumosul dincolo de tine…?

o porţie caldă de zâmbete, un surâs sincer din inimă, o sclipire fină a ochilor, un moment unic de magie, o atingere delicată prin îmbrăţişare, un gând mărturisit la ureche, o muzică boemă în surdină, un pat captiv de atmosfera creată şi câţiva paşi de dans, pot readuce sănătatea in trupul tău firav...

vrei să ne intersectăm visele printre aleile de stele? să le presărăm firimituri de artificii şi nori primăvărateci? să zburdăm printre meteoriţii solitari plutindu-ne speranţele? să ne aliniem sentimentele, pulsându-ne inimile în calea lactee? să-i zâmbim lunii pentru sufletele ce ni le veghează acum?...

nici ploaia torenţială nu poate curăţa dorul ce ni se impregnează subit în piele, nici picăturile umede ce se confruntă cu lacrimile reci izvorâte pe chipurile noastre diafane, nici măcar vântul mut ce ne goneşte gândurile dinspre cei dragi, nu se poate opune singurului organ ce nu-l putem controla, în a simţi atât de frumos şi sincer...inima

ştii, dacă n-ai fi apărut, te-aş fi inventat cu siguranţă. însă poate n-ai fi avut chip, trup sau inimă, ci doar o reflexie palidă a imaginaţiei mele, ca o arătare nedefinită. însă acum că eşti aici, chiar şi spiritual, te simt alături în toată imperfecţiunea ta stângace, de muritoare pământeană...

să-i spui lunii că te voi veghea cu zâmbetul meu cald şi privirea-mi blândă. . nu-ţi fie teamă, căci gândurile mele sincere îţi vor fi pernă unde-ţi vei întinde visele, sentimentele mele pure, plapuma ce-ţi va încălzi sufletul în freamătul nopţii, ochii mei, fereastra către stele…de fapt, tu doar fii. restul îl fac eu…ca un vis ce sunt, visându-te

te-ai simţit vreodată singură în doi? să-ţi fie trupul într-o parte, iar spiritul în alta? dar să zâmbeşti şi să nu fie al tău? să-ţi doreşti să evadezi şi să nu poţi? iar orice ai spune să fii neînţeleasă ca un bumerang împotriva ta? şi tocmai de unde te astepţi mai puţin să primeşti tot?

nu ştiu tu…dar ţi-aş vorbi ore în şir, te-aş privi zile în şir, te-aş visa ani în şir, aşa cum le stau bine îngerilor să ne vegheze binecuvântându-ne…

eşti frumoasă, să ştii…ca două picături de rouă, ce-mi transmit tulburul ochilor tăi, luminându-mă…

o zi ploioasă, rece şi mohorâtă, poate deveni senină, caldă şi voioasă, prin îmbrăţişarea unui zâmbet dăruit din inimă celor dragi

şuşoteli de priviri, frământări de vorbe, porţii de sclipiri, cafenele calde, curioase trăiri, tristeţi fade, sincere amintiri

am zece degete fine la două mâini delicate, alte zece la două picioare uşor parfumate, am doi ochi frumosi căprui şi o privre prea blândă, pentru un gât cam scurt ce capul mi-l plimbă, scoţându-ţi ţie a mea limbă, stimată doamnă, ce zâmbetul ţi-l fură în această iarnă

bzzz, bzzz, bzzz, jar, jar, jar, brrr, brrr, brrr, nu te speria, sunt doar cuvintele unei specii extraterestre întâmpinându-te cu un banal bună dimineaţa…

pitpalac într-un copac, iarăşi mi-am făcut de cap, am furat omul de zăpadă, dumnezeu m-a pedepsit cu iarnă; pitplalac intr-un ogor, doamne am ingheţat de mor, jur că-ţi dau omul înapoi, tu dă-mi mie vară în toi; pitpalac dintr-un birou, am dat drumul la reşou, acum îmi este cald şi bine, doamne, mă gudur ca un câine; pitpalac de dimineaţă, am prins zâmbetul tău pe faţă, n-are rost să te fereşti, ştiu că acum tu îmi zâmbeşti; pitpalac pe o căpşună, uite că ţi-am spus o glumă, dă-o încolo de criză mondială, că nu-i decât o banală boală

mi-am rătăcit sentimentele prin amintirile de pe strada speranţei; eşti bună să-mi linişteşti tu inima, căutându-le?

îţi doresc ca prospeţimea zilei de azi, să te surprindă dăruind celor din jur, frumuseţea zâmbetului tău, luminând chipurile curioşilor ce-ţi captează energia

să-ţi găseşti liniştea prin zbuciumul celuilalt, să-ţi luminezi zâmbetul prin ochii celuilalt, să respiri prin plămânii celuilalt, să ajungi să trăieşti numai prin celălalt, poate fi începutul unei iminente demenţe...

la câţiva zeci de metri de bârlogul urşilor, în inima munţilor debordând în diversitate, sub cupola albastrului infinit, respir aerul rarefiat, zâmbindu-I naturii pentru pastelul ce mi-l dăruie, zugrăvindu-mi viaţa în autenticitate; pe scurt : salutări din poiana braşov

nu ştiu şi nici nu mă interesează cum te percep alţii, dar pentru mine eşti şi vei rămâne minunată

este uimitor ce poate face o carte de lectură, un asfinţit văratic, o muzică în surdină, o bere rece şi un lac tăcut în apropiere; te descoperi reinventându-te…

cu ochii între-deschişi, citind printre rânduri, pot desluşi emoţia aşternerii unor sentimente mute, luând forme caligrafice în sensuri concentrice de iubire

te aşteaptă o nouă zi, un nou început, o nouă provocare, toate menite să-ţi dăruiască speranţa unei vieţi mai bune; succes!

de opt martie, ne reamintim de fiecare dată zâmbind, că-n spatele fiecărui surâs ce-l dăruim cu atâta bunătate, stă pitită, tăcută şi timidă, emoţia mamei...

Şi urşii au pene

Ar fi făcut orice si oricum pentru el, orice şi oricât i-ar fi cerut, ea i-ar fi îndeplinit. Fără întrebări, fără ezitări, fără comentarii. Pur şi simplu, pentru că numai aşa simţea ea. Să fie toată numai pentru el. Pentru că-l iubea nespus de mult. N-ar fi suportat termeni de comparaţie referitor la el. Nici măcar să privească in altă parte, decât acolo unde simţea. In faţa ei. Doar pe el. Pentru că-n vocabularul inimii sale nu exista altcineva în afara lui. Nici când a rugat-o să-şi schimbe coafura pentru el, n-a comentat. S-a facut creaţă a doua zi, privind cum i se risipeşte bretonul pe gresia lucioasă a celui mai scump coafor. Se mulţumea să-l vadă zâmbindu-i, visând că o viaţă va fi alături de ea. Nici când i-a cerut să-şi schimbe îmbrăcămintea, azvârlind în weekendul următor, întregul şifonier pe apa sâmbetei, înlocuindu-le cu cele după chipul şi asemănarea lui. Alura ei sobră, serioasă şi oarecum elegantă, îşi zicea că-i dă siguranţa şi încredere şi-i reflecta într-un final personalitatea. Nu mai ştia nimic despre nimeni din apropiaţii săi, din agenda telefonului ei disparuseră toţi prietenii, rămânînd doar contactele de urgenţă şi numărul lui. Se scuza tuturor, că-şi doreşte foarte mult o familie iar pentru asta doreşte să stea şi să fie numai cu el, în speranţa că ceilalţi o vor inţelege. Dar şi atunci când îi intâlnea întâmplător, vocea, tonul, abordarea îi erau schimbate; timbrul vocii sale cald era rece, tonul său amical era unul distant, abordarea ei umilă era acum superioară. Se dedica întru-totul lui şi viitoarei sale familii. Işi dorea să fie un model pentru cei din jur, crezând că asta-i calea către reuşită. Iar pentru asta muncea pînă la epuizare, atât la birou cât şi acasă. Uneori stătea cu orele peste program, pentru a strânge bani pentru viitorul lor cămin şi pentru a-i asigura un viitor sigur copilului lor. Şi acasă, de cum venea, era gospodina perfectă. Nu puteai să-i reproşezi nimic, dar chiar nimic. Putea concura şi cu cel mai luxos spital in ale curăţeniei, se putea confrunta cu cele mai alese bucate din revistele de specialitate, pentru care alerga uneori cu zecile de minute prin pieţele aglomerate, pentru a avea ingredientele cele mai proaspete. De priveai la balconul său, puteai jura ca este mostră din reclamele la detergenţii cei mai costisitori, rufele sale fiind imaculate. Îi placea să-i asigure tot confotul şi liniştea de care avea nevoie, alintându-l duios cu ursul meu. El nu trebuia decât să fie. Şi atât. Restul il făcea ea. Sperând că numai aşa va fi cu ea pentru totdeauna. Pînă într-o zi, când el veni nervos acasă şi-i vorbi răspicat. Nu te mai recunosc! Te-ai schimbat total faţă de cum te-am cunoscut! Nu mai ai nici bretonul prin care te-am descoperit, nici hainele lejere în care erai atat de naturală! Tu nu vezi că nici prietenii tăi nu te mai sună? Ştii de ce ? Pentru că le vorbeşti superior, rece şi distant. Eu cum să te mai iubesc? Vii noaptea târziu, iar atunci când esti acasă, nu ştii decât să faci curăţenie, mâncare şi să speli rufe. De mine, de noi, când mai ai timp? Ştii ceva ? Am zburat de aici ! Te părăsesc! Adio…

Jumatati

sa-ti intalnesti jumatatea la jumatatea inimii, pulsand jumatati de masura, injumatatind timpul (in al ei si al tau), jurandu-i jumatatii tale, jumatati de luna si jumari de stele, nu poate fi decat pe jumatate adevarat, pentru ca fara ea, ai fi doar o jumatate din jumatate, injumatatindu-ti prezentul jumatate...

Idila - partea a doua

Mulţumind divinităţii căci rugile i-au fost ascultate, îşi luă liber ziua întreagă, lăcimând de fericire, zburdând pe străzile prăfuite ale capitalei. Era suficient s-o priveşti cum radia şi puteai observa cu uşurinţă că sărbătoarea de Dragobete era mai mult decât o coincidenţă, dovada fiind femeia îndrăgostită ce defila prin faţa ochilor tăi precum o prinţesă. Nimic şi nimeni nu-i putea răpi această stare, de o iubire clocotind între pereţii sufletului său, nici măcar o privire încruntată sau o vorbă urâtă, nu-i mai putea afecta integritatea sa emoţională. Guvernată de aura sa, se grăbi să se pregătească pentru o noapte de dragoste deplină. Se opri la un salon de înfrumuseţare, pe care-l cocheta în fiecare zi cu gândul, dar niciodată nu îndrăzni să meargă mai departe. Acum, însă, avea motiv. Pentru El. Nici orele interminabile petrecute acolo nu-i ştirbiseră din înflăcărarea cu care fusese scânteiată, nici toate tratamentele dureroase de epilare şi complentare, nici măcar costurile incredibile de la sfârşit n-au descurajat-o. Avea un plan. Şi trebuia să-l ducă la capăt. Să-l facă fericit şi să fie fericită la rându-i. Aşa că-şi continuă calea către fericire. Se opri în primul mall şi probă ultimele colecţii de la cei mai renumiţi creatori de modă, haine ce urmau să-i reflecte intru-totul personalitatea şi starea euforică în care se afla. Îşi cheltui aici ultimii bănuţi, dar nu-i păsa, pentru că prima oară în viaţa ei simţi cum fluturii din stomacul său îşi agitau aripile dragostei. Cu o bancnotă rătăcită prin poşeta sa, plăti taxiul ce-o lăsă exact în faţa blocului lui, nu departe de centru, de unde puteai zări priveliştea superbă a parcului din apropiere. Urcă şi bătu la uşă, de unde avea s-o cuprindă în toată gingăşia, cel ce-i fură inima, ce-i zbuciumă zilele doar prin simpla prezenţă. Rămăsese pentru o secundă fără suflare: petalele de trandafiri roşii se asortau perfect cu rochia cumpărată recent, şampania şi cele două pahare de cristal se reflectau în cerceii, brăţara şi lănţişorul său, iar muzica în surdină crea / muzica în surdină creând o atmosferă unică la care visase toată viaţa, unde, de cele mai multe ori adormea plângând la filmele de dragoste. Numai că acum totul era real, personajul principal era EA, nu o vedetă de cinematograf sau vreun personaj dintr-un roman rătăcit pe noptieră. Nu. Nimic din toate astea. Îl îmbrăţişă şi începu să danseze uşor prin sufrageria, dacă-i pot spune aşa, (a) garsonierei. Realiză că-n acele momente, nu e nevoie să fie la Paris, Veneţia sau pe muntele Găina, pentru a-şi găsi jumătatea sau a fi fericită şi iubită. El începu să-şi plimbe mâinile sale delicate prin părul său mătăsos, privind-o în ochii săi, cu atâta drăgăleşenie. Încercă s-o sărute, când se auzi cum sună telefonul…ea, îi spuse ….nu răspunde, să fim doar noi ! El, îi spuse…trebuie, s-ar putea sa fie de la birou ! Se aproprie de mobil…şi văzu un numar necunoscut…răspunse…când, la celalalt capăt auzi o voce cunoscută :iubitu’, ţi-am făcut o surpriză, n-am mai plecat în delegaţie, am preferat să stau cu tine weekend-ul ăsta…deschide te rog, sunt la uşă !

Idila

Ajungem să petrecem alături de ei minute în şir, ore întregi, zile pline şi poate ani lungi, fără să-i cunoaştem o iotă, singurele puncte comune fiind probabil acoperişul, camera sau sarcinile cotidiene ce ni le îndeplinim cu atâta conştiinciozitate. Ne depănăm amintirile printre fumurile dimineţii, ne invidiem din principiu şefii între mesele scurte de prânz şi ne planificăm concediile internaţionale, fără a avea nici o idée despre cei de lângă noi. Zâmbim din fire, râdem de nevoie, povestim din monotonie, toate ca un scut firesc împotriva rutinii, menite să adauge valoare muncii cotidiene, surprinzându-i pe cei de lângă noi prin prospeţimea minţilor noastre. Dar ce ne facem, când ne simţim chipurile mângâiate de o altă privire, fixându-ne ochii bulbucaţi de monitoarele cristaline ? Privim în altă parte, ai putea spune, tu, de acolo, cel cârcotaş prin definiţie ! Sau ai coborî iminent privirea, de teama de a nu fi înţeleasă eronat, stimată domnişoară ? Dar ce-ar fi dacă i-ai zâmbi pur şi simplu, ai gusta reciprocitatea? Cu ce-ai greşi răspunzând afirmativ vieţii în paşi, oportunităţii ivite? Te-ar mustra déjà conştiinţa de filmul ce ţi se derulează în faţa ochilor, accelerându-ţi pulsurile inimii în ritmuri de olimpiadă? Te gândeşti ce să faci: să-ţi urmezi raţiunea, sau inima ? Raţional, ţi-ai şopti, nu se cade ! Nu-mi pot amesteca sentimentele cu serviciul, n-ar fi professional! Sau, sentimental…ce să fac, dacă mi-a zâmbit, să aştept o viaţă să-mi bată dragostea la uşă ? Aşa că...să-mi dau frâu liber sentimentelor! Pentru asta îi zâmbeşti, la rându-ţi. Dar nu oricum ! Ci cum simţi mai pur. Dar nu oricat. Ci din toata inima. Dar nu oricui. Ci doar lui. Îţi mai spui, transpirând de emoţie: o clipa durează o eternitate. Pentru asta, trebuie să fii, în termeni de business, proactivă. Te aproprii şi-i sorbi fiecare gest, asteptând ca minunea să-ţi răsplătească curajul şi efortul. Când te gândeşti că toate astea s-au întâmplat dintr-o dată, te trezeşti subit la masa din bucătărie, mâncând singură, ca de obicei, aceleaşi salate colorate şi iaurturi dietetice, savurând în tăcere norma de singurătate, singura dovadă fiind tabloul din dreapta ta ce-i seamană izbitor colegului ce-l iubeşi în taină. Te ciupeşti pentru a fi sigură că n-ai visat, spunându-ţi oftând că totul a fost un vis...numai că-n dreapta ta, pe un şerveţel alb...descoperi câteva cuvinte aşternute...mi-ai lipsit, colega ! Ne vedem diseară la mine, da ?