Idila

Ajungem să petrecem alături de ei minute în şir, ore întregi, zile pline şi poate ani lungi, fără să-i cunoaştem o iotă, singurele puncte comune fiind probabil acoperişul, camera sau sarcinile cotidiene ce ni le îndeplinim cu atâta conştiinciozitate. Ne depănăm amintirile printre fumurile dimineţii, ne invidiem din principiu şefii între mesele scurte de prânz şi ne planificăm concediile internaţionale, fără a avea nici o idée despre cei de lângă noi. Zâmbim din fire, râdem de nevoie, povestim din monotonie, toate ca un scut firesc împotriva rutinii, menite să adauge valoare muncii cotidiene, surprinzându-i pe cei de lângă noi prin prospeţimea minţilor noastre. Dar ce ne facem, când ne simţim chipurile mângâiate de o altă privire, fixându-ne ochii bulbucaţi de monitoarele cristaline ? Privim în altă parte, ai putea spune, tu, de acolo, cel cârcotaş prin definiţie ! Sau ai coborî iminent privirea, de teama de a nu fi înţeleasă eronat, stimată domnişoară ? Dar ce-ar fi dacă i-ai zâmbi pur şi simplu, ai gusta reciprocitatea? Cu ce-ai greşi răspunzând afirmativ vieţii în paşi, oportunităţii ivite? Te-ar mustra déjà conştiinţa de filmul ce ţi se derulează în faţa ochilor, accelerându-ţi pulsurile inimii în ritmuri de olimpiadă? Te gândeşti ce să faci: să-ţi urmezi raţiunea, sau inima ? Raţional, ţi-ai şopti, nu se cade ! Nu-mi pot amesteca sentimentele cu serviciul, n-ar fi professional! Sau, sentimental…ce să fac, dacă mi-a zâmbit, să aştept o viaţă să-mi bată dragostea la uşă ? Aşa că...să-mi dau frâu liber sentimentelor! Pentru asta îi zâmbeşti, la rându-ţi. Dar nu oricum ! Ci cum simţi mai pur. Dar nu oricat. Ci din toata inima. Dar nu oricui. Ci doar lui. Îţi mai spui, transpirând de emoţie: o clipa durează o eternitate. Pentru asta, trebuie să fii, în termeni de business, proactivă. Te aproprii şi-i sorbi fiecare gest, asteptând ca minunea să-ţi răsplătească curajul şi efortul. Când te gândeşti că toate astea s-au întâmplat dintr-o dată, te trezeşti subit la masa din bucătărie, mâncând singură, ca de obicei, aceleaşi salate colorate şi iaurturi dietetice, savurând în tăcere norma de singurătate, singura dovadă fiind tabloul din dreapta ta ce-i seamană izbitor colegului ce-l iubeşi în taină. Te ciupeşti pentru a fi sigură că n-ai visat, spunându-ţi oftând că totul a fost un vis...numai că-n dreapta ta, pe un şerveţel alb...descoperi câteva cuvinte aşternute...mi-ai lipsit, colega ! Ne vedem diseară la mine, da ?