luni, 2 iunie 2008

101

1) o după amiază de luni înceţoşată şi rece, poate căpăta culoare şi căldură prin puterea miraculoasă a unui zâmbet dăruit din inimă…

2) aceste cuvinte vor roşi de emoţie la întâlnirea cu ochii tăi, admirându-le cum pot să-ţi exprime şoptindu-ţi o noapte plină de poezie împăturită în versuri

3) se adună trei semne de punctuaţie: un punct, o virgulă şi un semn de întrebare. se strecoară cuvinte împăturite în sinceritate. se obţine aluatul unei prietenii îndelungate

4) fie ca forţa zâmbetului meu să-ţi alunge energiile negative, durerile şi bolile, readucându-te între cei sănătoşi şi fericiţi. rog stelele să-mi purifice prinţa

5) dacă acest mesaj ajunge la tine înseamnă că-ţi zâmbesc. dacă se şi întoarce repede la mine înseamnă că-mi zâmbeşti. uite aşa, cu braţele deschise...

6) din experienţă, am învăţat, că totdeauna există o explicaţie, că nimic şi nimeni nu e pur întâmplător, ci doar rezultatul a unor înşiruiri de evenimente

7) crezi că dacă îmi zâmbeşti acum, stelele îmi vor invidia strălucirea ochilor?

8) dacă ai privi mai atentă, cu siguranţă le-ai putea zări, dincolo de aparenţe, atât de aproape de ochii tăi rătăciţi în diversitate. îţi înmuguresc simţurile...

9) să încerci să concentrezi clipe de dor, momente de magie şi vorbe înfăptuite într-o singură seară, rişti să te afunzi într-un dor incomensurabil etern...

10) crezi că dacă-ţi măsor impulsurile, există şansa să-ţi simt inima licurându-mi sentimente senine prin prisma ochilor tăi?

11) privirea ta absentă piteşte un dor captiv între pasiune şi dorinţă, între raţiune şi fior, între conştiinţă şi sentiment, toate subordonate inimii dezlănţuite

12) în preajma ta, până şi cuvintele mute capătă formă, sens şi emoţie, preluând delicateţea şi unicitatea atingerii fine la tastarea acestora. simţi zâmbetul?

13) se aşterne o noapte de poveste, în care doi aştri şi-au risipit scânteile pe aleile capitalei, surprinzându-se în unicitatea purităţii emoţiilor etalate

14) torenţial...sună bestial...ca două picături rătăcite ce-şi şoptesc regăsindu-se în ploaie sub umbrela sentimentelor : mi-ai lipsit, lacrimă îndorurată...

15) simţi primii mei paşi pe tărâm românesc? shhht. să nu trezim îngerii ce ne veghează urmele. i-am putea speria cu tropăitul pulsurilor noastre...

16) să numeri clipele rătăcite în magie, rişti să te afunzi în unicitatea acestora, sperând ca ce ţi se întâmplă acum ca printr-o minune, să devină o constantă

17) mulţumesc din suflet pentru seara minunată ce mi-ai dăruit-o, surprinzându-mă prin căldura acţiunilor tale, reamintindu-mi subit că există îngeri pe pământ

18) crezi în minuni? pentru că eu cred în tine...aromă de vorbe, parfum de fapte...

19) mâine este deja astăzi, vorba devine faptă, speranţa certitudine, visul realitate. aşa că dormi acum ca să mă visezi mâine

20) paşii mei motorizaţi se îndreapta rapid dar sigur către zâmbetul unei persoane foarte dragi mie. către tine...

21) pot să-ţi mărturisesc că aici, parcă se narează file de poveste, începând cu priveliştea, oamenii şi atmosfera. însă ar fi fost de vis dacă ai fi fost aici...

22) niciodată nu mi s-a părut atât de lung şi obositor drumul până acasă, fie el presărat cu stele, căci fără tine totul pare doar o umbră. shhht. se aud paşi umezi

23) acesta-i numărul care te face să zâmbeşti pur şi simplu, fără întrebări şi răspunsuri, pentru că meriţi ce-i mai bun...

24) să nu aştepţi nimic şi să primeşti totul, nu poate fi decât minunea visului tău devenit realitate. să zâmbeşti din inimă, ce poate fi mai senin?

25) la ora la care tu te înfrupţi din salata de vorbe, savurând feeria amintirilor alături de cei dragi, îţi încânt buzele cu o porţie de zâmbete dăruite din inimă

26) să-mi zâmbeşti mereu numărându-mi sclipirile ochilor strălucindu-ţi bucuria mea de a fi lângă tine...

27) offf...adună clipele cele mai frumoase, înmulţeşte-le cu zâmbetele dăruite din suflet, împarte-le la pulsurile inimii, scade paşii către tine şi obţii dorul meu

28) cât te costă să fii fericită? un dram de voinţă, o clipă de dorinţă, un buchet de zâmbete şi zero regrete

29) mulţumesc pentru zilele ce-au fost, ce vor fi, dar mai ales pt cele ce sunt. ca o ecuaţie cu necunoscute şi parametri, în care constantele suntem noi. tu şi eu.

30) dincolo de mine, dincolo de tine, dincolo de noi, se etalează subit un zâmbet angelic, stârnind curiozitatea celor din jur motivul apariţiei sale. doar noi ştim

31) mă gândeam că la ora la care tu te bucuri in sânul familiei luminiţei, eu, cu ultimele forţe, savurez cina în croaziera pe dunăre. aş fi vrut să fii aici. Atât

32) niciodată nu mi s-a părut atât de lung şi obositor drumul până acasă, fie el presărat cu stele, căci fără tine totul pare doar o umbră. shhht. se aud paşi umezi

33) paşii mei motorizaţi se îndreaptă rapid dar sigur către zâmbetul unei persoane foarte dragi mie. către tine...

34) torenţial...sună bestial...ca două picături rătăcite ce-şi şoptesc regăsindu-se în ploaie sub umbrela sentimentelor : mi-ai lipsit, lacrimă îndorurată...

35) sper că vei continua să-mi arăţi ceea ce simţi, pentru că astfel vei alunga toate temerile, permiţând gândurilor şi sentimentelor să înmugurească în sufletul tău...

36) o altă searaă în care am redefinit valorile prieteniei prin căldura vorbelor, certitudinea faptelor şi emoţia atingerilor, ridicând la superlativ sentimentele...

37) ce poate fi mai incitant decât să numeri pulsurile cercetând reciprocitatea? două inimi îndorurate pe căi rătăcite, regăsindu-se...

38) vrei să iei o pauză şi să-mi zâmbeşti? să zâmbeşti numai mie? şi numai din inimă? ca o poveste cu făt frumos sărutând-o pe frumoasa adormită. se aud pulsurile..

39) nu ştiu tu, dar eu abia aştept să te văd, să te aud, să te simt, să-ţi şoptesc îmbrăţişându-te : mi-ai lipsit, să ştii...punct şi de la capăt. file de poveste

40) dacă dorul meu ar întâlni subit reciprocitatea în intersecţia sentimentelor dăruite, cu siguranţă că ar urma necontenit numai calea inimii. către tine...

41) de fiecare dată când îţi sunt în preajmă, când te privesc, când te ating, când îţi vorbesc, simt cum o parte din mine mă părăseşte dăruindu-se pururea ţie

42) o călătorie dincolo de tărâmurile natale surprinzând la pas, file de istorie, captive între limitele geografice şi legendele localnicilor, etalând printre paşi dorul, ce-ţi caută acum cu privirea aceste rânduri, şoptind doar ţie, noapte bună...

43) dincolo de-ai descoperi pe cei dragi, trebuie să te descoperi mai întâi pe tine ca persoană în călătoria vieţii. fie ca excursia ce-ţi va aprinde călcâile să te surprindă zâmbind dincolo de tine. drum bun

44) cum să fie ? o zi sinusoidală în care am plâns şi râs, în care am fost bucurat şi dezamăgit, în care viaţa îşi arată plămânii respirându-mă...

45) să împlineşti o vârstă formată din numere prime nu poate decât să exprime unicitatea acesteia aniversând cu zâmbetul pe buze bucuria de a trăi. la mulţi ani

46) telepatie. mă gândeam că-n pofida prezenţei ispitelor la tot pasul, tu ai rămas aceeaşi, inestimabilă...

47) din camera unde se purifică trupul şi sufletul, captiv în gânduri şi sentimente, şi se aştern rufele amintirilor risipite în autencitate. paşte fericit

48) cât te costă să fii fericită? un dram de voinţă, o clipă de dorinţă, un buchet de zâmbete şi zero regrete

49) dar dragostea de cosânzeană cum e? când apare, cum se manifestă şi ce exprimă? shhht. nu-mi răspunde. se aud paşii tăi urmându-mă în...reciprocitate

50) să-mi cauţi zâmbetul între două grimase, ai putea descoperi râsul în pofta vieţii şi nebunia în clipa prezentului. foc de vorbe, paie de fapte

51) trezeşte-te din visul ce-ţi împrăştie o iluzie pe cât de aparent de reală, pe atât de înşelătoare. nu te îmbăta cu un pahar ce-ţi poate dărui fericirea efemeră

52) vom învăţa să avem încredere, siguranţă şi speranţă, pe masură ce ne vom cunoaşte, preţuindu-ne pentru ceea ce suntem şi vom deveni, restul fiind detalii...

53) demenţial! o porţie de adrenalina servită la purtător contra rutinei impregnată prematur în conştiinţă! se repetă primii paşi. paşii dorului...

54) oricâte dificultăţi ai întâmpina, să nu încetezi să lupţi să fii cea mai bună, uite, cum fac eu avându-te alături...

55) te aştept în rendez vous la universitate. vezi că plouă, să porţi gândul meu cald în paşi mărunţi spre mine

56) neaţa! te aştept să vii...pentru că meriţi ceea ce-i mai bun

57) îmi poţi număra cu uşurinţă razele soarelui strălucindu-ţi o bună dimineaţă din ochii mei boemi

58) forţa gândului tău şi puterea zâmbetului meu, m-au ajutat să redescopăr ambiţia, entuziasmul şi dorinţa într-o singură persoană. în mine. mulţumesc

59) ştii...eşti pur şi simplu minunată! shtt...se aud paşii tăi urmându-mă...

60) confruntându-mă bizar cu trecutul, realizez ce frumos poate fi prezentul, avându-te alături ca prietenă adevărată ce-mi eşti. se cântă o poveste...

61) fie ca seninătatea nopţii să-ţi asculte rugile, oferindu-ţi un somn solitar, liniştit şi înstelat, luminat de puritatea sufletului meu spre divinitate

62) ce este fericirea aş îndrăzni să întreb. o sclipire tandră, un zâmbet sublim, o atingere splendidă, o îmbrăţişare magistrală, două cuvinte divine : te iubesc

63) dacă m-ai lăsa ţi-aş arăta ...să lăcrimezi sentimente diafane dincolo de beatitudinea fiinţei respirându-ţi conştiinţa prin prisma plămânilor mei

64) dacă ochii mei ar clipi în ritmul pulsurilor inimii mele generându-mi aripi de dor, m-ai învăţa să-mi înalţ sentimentele deasupra gândurilor ?

65) apoi mi-aş lipi buzele d-ale tale contopindu-ne cuvintele în acelaşi simţ. al dragostei. aş lăsa vorbele să ne zboare sentimentele regăsindu-ne printre litere

66) mă gândesc că minunea ce ne guvernează sufletele nu este absolut întâmplătoare. reprezintă doar firescul rugilor şi sentimentelor noastre

67) îmi doresc ca zilele ce vin să fie cel puţin ca astăzi îmbrăcând dragostea în calendarul nostru. îmi lipseşti

68) indescifrabil, inacuzabil, inevaluabil, incomparabil, inegalabil, incontestabil, inexplicabil incriminabil, incredibil, inalienabil...da, te iubesc

69) chiar şi atunci când nu te aştepţi, te iubesc

70) ochii mei au luat-o razna la emoţionanta întâlnire cu pânzele dezlănţuite în motive curcubacee. doar inima-mi este constantă în intensitate şi profunzime. iubesc

71) te dua, nere maitea, ngo oi ney, t'estimo, wo ie, mi amas vin, s'ayapo, kimi o ai shiteru, nalingi yo, saya cintamo, tora dost daram, ha eh bak, te iubesc...

72) dacă ai aduna toţi neuronii într-un buchet de vorbe cu siguranţă ai obţine o singură frază virgină izolată în acest mesaj văduv de uniformitatea literelor sale circulare

73) mi-aş plimba degetele fine prin valurile părului tău, surprinzându-te la limanul sentimentelor cu atingerea dragostei ce ţi-o port

74) pe zi ce trece transpir mai mult parfumul dragostei tale ce mi s-a impregnat discret sub piele. cei din jur se minunează de aroma zâmbetului meu...

75) mi-era teamă să cred în divinitate până să te întâlnesc. de atunci mi se hărăzesc numai minuni. şi asta până să mă iubeşti. acum trăiesc un miracol. tu

76) ştiai că 1+1=1?

77) în dreapta paşilor mei se simte umbra paşilor tăi zâmbindu-mi frumuseţea ce mi se reflectă în ochii înmărmuriţi de emoţie

78) nu mai ştiu zilele, nopţile. nu mai ştiu secundele, minutele, orele. nu mai ştiu nimic. de când te cunosc. tu eşti timpul meu. şi nu numai...

79) nu trebuie să potrivesc ceasul ca să mă trezesc la un moment dat din visul ce-l trăiesc în realitate. tot ce trebuie să fac este să-mi ascult ticăitul inimii...

80) mă dori de dor îndurerat în durerea dorului dornic de tine. pe scurt. îmi lipseşti

81) captiv în emoţia prezentului, prizonier al sentimentelor diafane, condamnat să respir numai noi

82) fie ca intensitatea dragostei mele să fie resimţită de organele responsabile să te determine să simţi întocmai

83) când două cuvinte banale prin simplitatea lor, rupte parcă din rai, smulse din tolba lui cupidon, dau sens vieţii, atunci da, te iubesc

84) îmi lipsesc ochii ce-mi sorb fiecare gest şi cuvânt, îmi lipsesc urechile ce le şoptesc sentimente pure, îmi lipsesc buzele ce-mi alungă singurătatea , îmi lipsesc mâinile ce mă cuprind ...împlinindu-mă

85) o zi mohorâtă îţi poate însenina chipul dacă eşti trezit de dragostea jumătăţii tale, dându-ţi forţă să zâmbeşti din inimă, ei şi numai ei

86) dincolo de mine şi de tine se află ceea ce nu am descoperit încă, dar putem simţi întru-totul fiinţei noastre, misterul răspunsului ce pâlpâie-n noi...

87) mie mi-au rămas întipăriţi în suflet paşii iernatici ce zgâriau timid frunzele înverzite de căldura vorbelor noastre

88) cum te mai simţi ? ce pot face să-ţi smulg un zâmbet ? ce trebuie să-ţi spun să te uiţi pe fereastă ? priveşte-mă, uite, îţi zâmbesc...deosebito

89) n-aş putea să adorm, fără a-ţi mărturisi ceea ce simt pentru tine, etalându-mi sentimentele pure de dragoste, de dragoste sinceră în tabloul mirific ce ne înrămează în basm

90) uneori un zâmbet exprimă cât o mie de cuvinte nerostite, alteori îţi purifică chipul inocent din suflet, dar mereu te surprinde simţind încolo de tine deosebit

91) de fiecare dată când vei fi tristă gândeşte-te doar la multiplele momente în care am râs împreună. alege unul şi înmulţeşte-l cu o mie. obţii doar ceea ce simt eu acum.

92) în preajma gândurilor mele s-a instalat omniprezentul chipului tău zâmbindu-mi introspectiv dorul meu...

93) o zi senină ia viaţă atunci când îmi zâmbeşti. fără să pui întrebări. fără să aştepţi răspunsuri. ci doar să se întâmple

94) dacă ochii tăi ar fi licurici, ai clipi mai des să-mi luminezi calea sentimentelor ?

95) dacă ai alege între a trăi o experienţă unică de care să-ţi aminteşti toată viaţa şi a fi în fiecare zi cu totul special fără a face vreu efort dar să fii neînţeles, tu ce-ai face ?

96) la tine plouă ? vremea se pare că-mi ascultă sufletul, născocind picăturile lacrimilor, prelingându-se pe obrazul diafan

97) te aştept ca pe o minune....nu ştiu când apari, de unde răsari ci doar te simt că vii..

98) CSEBUI ET

99) mă gândesc tremurând de emoţia ce clocoteşte în sufletul meu că numai peste câteva ore...

100) n-aă putea adormi fără să te port în visele mele. n-aş putea visa poveşti şi basme fără prinţesa şi zâna de tine. de fapt n-aş putea trăi dacă tu n-ai exista...

101) orele, minutele, secundele vor lua toate calea clipei în care te voi ţine iarăşi în braţe. numai atunci voi simţi că trăiesc...împlinindu-ne

miercuri, 20 februarie 2008

Maşina de rufe

să încerci să storci cei mai frumoşi ani, îmbălsămaţi în amintiri rătăcite în coşul de rufe ale trăirilor tale, ai putea ţipa de dorul adolescenţei risipită în maşina de spălat a vieţii. să încerci să sortezi în maşina de spălat, sentimentele, gândurile şi trăirile direct proporţional cu evenimentele la care ai fost actor, spectactor şi regizor, ai putea urla după un alt scenariu diferit total faţă de cel impregnat sub piele. să încerci să schimbi programul aplicat rufelor pătate de regrete şi nostalgii, cu siguranţă că ţi-ai asuma un risc în a deregla algoritmul speranţelor tale, limitându-ţi poate orizontul la un singur capăt. de aceea, toate rufele tale trebuie curăţate la temperatura sufletului tău, etalându-le imaculate în faţa ferestrei inimii tale, uimindu-i pe cei ce-au curajul să privească dincolo de ochii tăi, cu puritatea fiinţei tale. restul e mister...

marți, 8 ianuarie 2008

Camera

să păşeşti într-o cameră străină. şi să nu vezi aproape nimic. ci doar să simţi şuşotelile scânteilor a două perechi de ochi, sorbindu-se din priviri pe aleile gândurilor, strălucindu-şi emoţiile sentimentelor în poalele vorbelor, nu poate fi decât o întâmplare, ai putea zice. dar să culegi dorinţe nerostite, atinse de magia unui clopoţel ancestral, înfăptuite de speranţa sufletelor acestora, arzând la focul inimii pe rugul credinţei, nu poate fi decât un fenomen paranormal, ai putea spune. să te aşezi timid pe canapele pufoase, adâncindu-te uşor în comoditatea liniştii tale, regăsindu-te în lumina difuză, muzicii din surdină, redescoperind frumuseţea ambientului, nu poate fi decât un noroc chior, ai rosti. să începi să simţi fluturi verzi delirând poveşti fantastice prin stomacul tău , gândaci stranii cotrobăindu-ţi gândurile solitare, melci transpiraţi purtând povara trăirilor trupului tău, nu poate fi decât un basm întârziat dintr-o iarna geroasă de ianuarie, ai şopti. dar să fii nevoită să pleci la un moment dat de acolo, din camera inimii tale, renunţând la minunea ce ţi-a dăruit un mănunchi de stele, nu poate fi decât un blestem, ai putea ţipa. de dor...

luni, 7 ianuarie 2008

Jumătăţi de măsură

EA:În timp ce citeam, mi-am amintit de o frază din "a walk to remember"
EA:da, îmi place
EA:"dragostea este ca vântul, nu o vezi, dar o simţi"
EA:dragostea*
EL:prinzi rpd dra
EA: :)
EL:ştiu că şi un alt prieten îmi citeşte deseori blogul
EL:uneori îmi spune că se minunează de ce mai scriu eu
EL:"că de unde le scot"
EL:de unde aş putea, altundeva decât din sufletul meu
EA:când le citeşti, ţi se par fireşti
EA:dar nu mulţi pot pune pe hârtie aşa ceva
EL:n-au curajul, n-au vocabular, n-au talent
EL:exact în ordinea asta
EA:da
EL:îţi trebuie curaj să-i spui inimii. ştii inima, eu m-am îndrăgostit. de viaţă. de frumos. eşti aici cu mine? vrei să fim fericiţi împreună ? vrei. uite. facem un troc. îţi ofer sufletul meu şi-mi dăruieşti pulsurile tale.
EA::)
EA:batem palma
EL:apoi îţi iei o coală de hârtie. albă ca omătul, pură ca sentimentele tale. o vei numi calea dorinţelor. vei avea un singur drum. un singur orizont. către infinit. înainte. tot înainte
EL:vei aşterne pe ea, tot ceea ce visezi şi nu poţi. tot ce ţi-ai dorit şi nu s-a întâmplat. tot ce-ai simţit şi nu ai trăit. o citeşti de şapte ori. şi o rupi. în şase bucăţi. cinci bucăţi. le arunci pe fiecare stradă din jurul casei. şi păstrezi una singură.în buzunarul de la piept. aşa inima va şti mereu ce-ţi doreşti, ce visezi şi ce simţi
EA::)
EL:daca cele cinci bucăţi vor fi găsite de câte un trist, acela va fi hărăzit să fie fericit toată viaţa, dacă vor fi găsite de un fericit, îţi va înzeci dorinţele, dacă va fi găsit de oricine altcineva, nu se va întâmpla nimic. dar gândul tău bun. îi va produce o minune într-o zi. fără să-şi dea seama. dar i se va schimba viaţa
EL:dar dacă din întâmplare unul singur din bucaţele se întoarce la tine, în afara celui de la piept, acela va fi jumătatea vieţii tale. iubindu-te pururea trup şi suflet, pe tine şi numai pe tine
EL:ştii ? eu am găsit azi un bilet...
EA:cred că o sa găsesc şi eu unul, nu?
EL:caută în prima cămară a inimii tale. ia vezi ce găseşti...
EA:am găsit şi eu unul

duminică, 6 ianuarie 2008

Timpul meu

nu stiu cum arata un ceas, nu mai stiu nici cat este unul, nu stiu nici macar cand e doua sau noua. si sincer, nici nu ma mai intereseaza. pentru ca nu mai am nevoie sa stiu cat timp poate incapea intr-o secunda, minut sau ora. pentru ca singurul ceas dupa care ma ghidez este cel al inimii mele, pulsurile netradandu-ma nici macar o data pina acum. pentru ca langa tine, totul pare, ma crezi sau nu, file de poveste. dar nu-mi pot explica altfel, cum zilele petrecute impreuna imi par ore, orele minute, secundele clipe de neuitat. cum nu-mi pot explica ca ceea ce visez sau imi doresc noptile , sa mi se indeplineasca, dar nu oricum, ci ca intr-o poveste fara sfarsit, zilele. pentru mine exista un singur anotimp si o singura vreme. al magiei. cand visez o iarna ca-n povesti si mi se daruieste una ca-n basme. cand visez cea mai frumoasa fata si ma trezesc subit alaturi de o printesa, ce prin ochii sai imi lumineaza realitatea dorintelor mele. cand visez caldura umana in sufletul meu si mi se intinde mina sa calda, intr-o iarna geroasa, pe aleile intortocheate ale capitalei. mai am doar o singura dorinta. sa opresc timpul. acum. ma ajuti ?

sâmbătă, 5 ianuarie 2008

o portie de tacere

ia un bol plin cu amintiri. curata-l cu atentie de regrete, furii si dezamagiri. umple-l bine cu dor, vise si sperante. adauga repede pofta, dorinta si clipe. strecoara numai dragoste, puritate si magie. amesteca incet in minute, zile si poate ani. vei obtine o prima portie de viata. gust-o din plin. restul e tacere.

miercuri, 2 ianuarie 2008

Firimituri de artificii

plecasem de acasa cu un singur gand. s-o fac fericita. dar nu ca un angajament, nu ca un rol temporar, nu ca o sarcina morala ce trebuia s-o indeplinesc fara a clipi. nu, nimic din toate acestea. si mai stiam ca nimic si nimeni nu ma va putea opri. sa reusesc ce inima mea isi propusese. nici macar cele doua diavolite cu chip uman, nici dracul ce-si intindea coltii prin fumul omniprezent, nici toanele adolescentine ale unora, nici privirile indiscrete ale altora, nu-mi puteau stavili sa fiu eu pur si simplu. radiind in jurul meu bunatatea sufletului prin simpla prezenta. nu mai conta nimic in jurul meu, nici domnisoarele ce-si etalau cu nonsalanta nurii decupati parca din revistele deocheate, nici toalete dezlantuite, expuse in pasi de dans, nici bucatele rumene ce-mi satisfaceau papilele gustative, nici caldura prietenilor mei nu ma puteau opri sa admir privelistea din fata ochilor mei. mi-am zis. e minunata. si ea trebuie sa stie asta, neaparat. acum. aici. cu mine. si mai trebuie sa simta asta. sa-si infranga toate temerile. asta sa-i fie prima dorinta in anul ce tocmai am pasit cu zambetul pe buze, inima deschisa si ochii umezi de fericire. esti fericita, am intrebat-o. iar ea mi-a raspuns prin cele mai superbe firimituri de artificii vazute in viata mea. prin ochii ei...