Camera

să păşeşti într-o cameră străină. şi să nu vezi aproape nimic. ci doar să simţi şuşotelile scânteilor a două perechi de ochi, sorbindu-se din priviri pe aleile gândurilor, strălucindu-şi emoţiile sentimentelor în poalele vorbelor, nu poate fi decât o întâmplare, ai putea zice. dar să culegi dorinţe nerostite, atinse de magia unui clopoţel ancestral, înfăptuite de speranţa sufletelor acestora, arzând la focul inimii pe rugul credinţei, nu poate fi decât un fenomen paranormal, ai putea spune. să te aşezi timid pe canapele pufoase, adâncindu-te uşor în comoditatea liniştii tale, regăsindu-te în lumina difuză, muzicii din surdină, redescoperind frumuseţea ambientului, nu poate fi decât un noroc chior, ai rosti. să începi să simţi fluturi verzi delirând poveşti fantastice prin stomacul tău , gândaci stranii cotrobăindu-ţi gândurile solitare, melci transpiraţi purtând povara trăirilor trupului tău, nu poate fi decât un basm întârziat dintr-o iarna geroasă de ianuarie, ai şopti. dar să fii nevoită să pleci la un moment dat de acolo, din camera inimii tale, renunţând la minunea ce ţi-a dăruit un mănunchi de stele, nu poate fi decât un blestem, ai putea ţipa. de dor...