Bella

Nici nu mai ştiu cum a inceput. Nici nu mai contează. Nici nu mă mai interesează. Important este că sunt fericit. Iar singurul vinovat pentru starea mea de euforie este numai Bella. Si am toate motivele să afirm asta. Imi amintesc acum zâmbind...(de fapt, deşi nu-mi stă-n fire, chiar mint, probabil de emoţii; că nu ştiu cum a inceput : ştiu prea bine fiecare secunda cu lux de amanunte pină s-o intalnesc si după, până-n prezent, si crede-mă ca pentru mine contează al dracului de tare şi ma interesează mai mult decât ţi-ai putea imagina vreodată...) Trebuia să ajung la un spectacol, iar pentru asta, o cunoştiinţă imi facuse rost de o invitaţie. Dar nu mai m-a interesat absolut nimic la vederea Bellei instalată in canapeaua acestora din sufragerie. Uitasem de ce venisem, uitasem de spectacol, uitasem de mine. Ramasesem imobilizat, incapabil să mai spun ceva, să mai fac ceva, să fiu, pur si simplu. Nu-mi gaseam in nici un fel cuvintele. Mă simteam handicapat să-i pot exprima ceva coerent. Daca aş fi adunat toţi neuronii intr-un buchet de vorbe, cu siguranţă as fi obţinut o singură frază virgină izolată in acel apartament străin de uniformitatea literelor mele circulare. O admiram in toată splendoarea sa. Cum işi etalează cu atata nonsalanţă frumuseţea trupului său ţinut captiv intre peretii aceia solitari. Cum buclele părului sau şaten i se prelingeau alene precum chiorchinii strugurilor mândri de recolta lor tomnatică. Cum ochii săi cărbunaţi imi indicau calea către mina misterului său. Iniţial n-am mai putut rezista contactului vizual. Mă simţeam atât de norocos şi-n acelaşi timp atât de umil. Atât de norocos, pentru că respiram in câţiva metri pătraţi acelasi aer purificat de sentimentele sincere pe care mi le intiparise in suflet şi atât de umil incât nu ştiam o iotă din cum să i le impărtăsesc. Si am fugit. Fugeam de ceea ce simţeam, de ceea ce izbuncnea in sufletul meu, de ceea ce putea să mi se intample. De fapt, fugeam de mine. Nu-mi puteam lua gandul de la ea si nu ştiam ce să fac să mi-o scot din cap. In preajma gândurilor mele se instalase omniprezentul chipului său zambindu-mi introspectiv dorul meu. Atunci m-am hotărat ca trebuie să iau masuri, conştient fiind de urmările imprevizibile, neştiind cum va reacţiona. Găseam diverse pretexte ca să ajung in câmpul sau vizual, fiind excesiv de timid dar concis in ceea ce urma sa-i spun. Observasem că-i plăcea să mă asculte zeci de minute bune, răspunzandu-mi prin zâmbetul cristalin al ochilor săi sau prin râsetele naive de domnişoară. Incepusem să comunicăm si trebuie să recunosc, eram in al nouălea cer. Pluteam deasupra cuvintelor, literelele oferindu-mi norii trăirilor mele. Viata mea se impartea in timpul petrecut cu ea şi timpul ramas pină să ajung din nou la ea. Când eram la birou, tot ce-mi doream in momentele acelea era să se termine programul şi sa zburd spre apartamentul său. Desi avea o talie de invidiat, ii plăceau dulciurile, mai ales ciocolata, la care nu ţinea nici o cura. Era atat de naturală şi ma făcea sa ma simt de fiecare data special. Imi amintesc cand am atins-o prima oară, s-a speriat atat de tare incat a reactionat un pic violent si m-a zgâriat. Nu mai fusese niciodată atinsă de un barbat si nici nu permisese cuiva. Nu m-am suparat. Am inteles reactia ei fireasca. Am stat bandajat o saptămană, dar nu mi-a păsat. Eram mandru de zgârietura mea, iar cine indrăznea sa mă intrebe , răspundeam, cum cine ? : Bella...Incepusem să ne vedem zilnic, iar asta ne apropria vizibil. Cel mai mult ii placea să mergem in parc, ea defiland si culegand admiratia tuturor ce aveau s-o priveasca si eu gafaind in spatele său risipind-o. Avea o stare fizică de invidiat. Nu ştiu cum reuşea. Dintr-o sursă nesigură aflasem ca e fiică de parinţi campioni. Dar n-am inţeles ce fel de campioni. Putea alerga ore in şir fară să obosească. Tot ce dorea era la un moment dat s-o iau in braţe. Si abia aşteptam... Atunci am simţit că nu mai pot fi fără ea. Nici măcar o secundă in plus. I-am propus să se mute cu mine in apartamentul părinţilor mei care au iubit-o de cum au văzut-o prima oară. De atunci suntem nedespărţiţi. Dormim impreună. Eu si căţeaua mea terrier, Bella...